Iubesc oamenii

Trebuie să scriu și iar să scriu, să vă spun tot fără să mă cenzurez și fără să mă gândesc de o sută de ori la stil, la mesaj, la ce și cum scriu. 

Azi am cunoscut-o pe Prințesa Urbană, și mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam să-mi placă, și-am avut parte de niște revelații, și-acum vreau să vă povestesc și vouă.

În iureșul pregătirilor - scos mucii copilului, călcat bluză - mă întrebam de ce vreau eu să fac atâta efort - să mă machiez, să mă îmbrac frumos - doar ca să merg în oraș la o lansare de carte. Aș putea foarte bine să stau și-acasă, mi-am spus în timp ce mă dădeam cu rimel. Apoi am ajuns acolo, am luat cartea, am primit autograful, am vorbit cu oameni și-am băut cel mai bun cocktail de Crăciun - cu suc de mere, scorțișoară, pere și ghimbir.

Apoi Ioana ne-a vorbit puțin despre ea și despre călătoria cu avionul București-Cluj, sponsorizată de Farmec, și despre tatăl ei. A fost exact ca în cărțile bune unde citești liniștit și treptat se petrec niște lucruri colosale, pe care autorul le povestește de parcă tocmai ar descrie un răsărit de soare. Așa a fost ceea ce ne-a povestit Ioana despre relația cu părinții ei. Ea a spus că există situații pe care nu putem nici să le iertăm și nici să le înțelegem, așa că ne rămâne să le acceptăm. 

În taxi, întorcându-mă spre casă, am simțit în sfârșit că nu mai sunt un caz unic. Știu că fiecare suntem unici în felul nostru, dar cumva fiecare problemă cu care noi ne luptăm, creează necazuri cel puțin încă unei persoane din lumea aceasta, de obicei chiar din orașul nostru sau chiar din cercul nostru de prieteni. 

Privind pe geam, mi-am dat seama că rareori vorbim despre lucruri delicate, și din cauza asta totul ni se pare roz în viața celorlalți și mizerabil într-a noastră. Clar, nu mă refer la a ne plânge de mărunțișuri - traficul sau un ceainic stricat - mă refer la a împărtăși acele lucruri pe care oamenii tind să le ascundă. 

Faptul că Prințesa ne-a vorbit despre relația complicată cu părinții ei, m-a făcut să mă întreb dacă are rost să tot sufăr din cauză că mama ar prefera să fiu secretară și nu freelancer. Scriind acest post vă spun un pic despre temerile mele și disperările pe care le trăiesc. Par nimicuri atunci când sunt așezate aici, dar, zi de zi, sunt Sisif-ul meu: Voi fi vreodată scriitoare de succes? Sunt o mamă bună? A fost aiurea că i-am dus Prințesei cartea scrisă de mine la lansarea cărții ei?

Și tot în taxi, m-am întrebat de ce trebuie să ne spună alții lucruri care să ne facă să mergem mai departe? Apoi mi-am zis: ”Hei! Parcă aș fi o piesă dintr-un castel din cuburi. Suțin și sunt susținută la rândul meu.” Iubesc oamenii.

Cartea scrisă de Ioana (aka Prințesa Urbană)