Ieri, când așteptam la rând la farmacie să cumpăr sirop de tuse, am remarcat o doamnă cu fiica ei de vreo 20 de ani. Stăteau extrem de aproape una de cealaltă, iar la un moment dat mama a pupat-o pe fată, afectuos, pe obraz. Nu m-am putut abține și-am început să le studiez, evident, nu cât aș fi vrut.
Când i-a venit fetei rândul, mama a împins-o încurajator spre farmacistă, exact cum încurajezi copiii să cumpere ceva pentru prima dată.
Și tot ieri, am citit în Game of Thrones fragmentul meu preferat de până acum. Îl redau în engleză.
”Allow me to give my lord one last piece of counsel, the same counsel that I once gave my brother when we parted for the last time. He was three-and-thirty when the Great Council chose him to mount the Iron Throne. A man grown with sons of his own, yet in some ways still a boy. Egg had an innocence to him, a sweetness we all loved. Kill the boy within you, I told him the day I took ship for the Wall. It takes a man to rule. An Aegon, not an Egg. Kill the boy and let the man be born. (...) Kill the boy, Jon Snow. Winter is almost upon us. Kill the boy and let the man be born.”
Am înțeles de ce am preferat să gătim noi și nu părinții, am înțeles multe.
A trecut o lună de când am început povestirea aceasta. Acum sunt la Berlin, și privindu-mă în oglinda de pe dulap, m-am văzut ca pe o femeie de 33 de ani, și nu ca pe o fată. Au fost câteva clipe, așa ca o străfulgerare, apoi am reușit să mențin imaginea un pic mai mult. Oare dacă m-aș privi mai mult în oglindă, m-aș vedea mai bine pe mine, cea adevărată? Ar dispărea the girl inside?
No comments:
Post a Comment